Un form RPG cu tema istorica, preistorica, medievala si fantastica. O tema unica si originala.


    Antichitatea

    Share
    avatar
    Sharma Sanara
    ♕Admin♕
    ♕Admin♕

    Sex : Male
    Aur : 1143
    Argint : 1212
    Varsta : 31
    Localizare : Braila

    Antichitatea

    Post by Sharma Sanara on Wed Jan 18, 2017 7:20 pm

    Antichitatea este cea de-a doua epocă a istoriei. Reprezintă epoca în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia şi marile civilizaţii.

    Antichitatea se împarte în 3 mari perioade:

    Perioada veche
    Perioada clasică
    Perioada târzie

    Acum patru milenii, un poet necunoscut descria oraşele prospere ale epocii bronzului, cu "grânare pline, case bine clădite, negustorii străini ce umblau ca păsările exotice, despre cei ce se veseleau în curţi de sărbătoare".Bătrânii erau chibzuiţi şi buni sfătuitori, iar copii se jucau veseli."

    Epoca de Fier: negustori şi războinici

    Popoarele Mării, alcătuite din indivizi deposedaţi şi disperaţi în a obţine pământ, au cotropit oraşe şi culturi din Egipt, Siria, Anatolia şi Creta, distrugând civilizaţii ca cea egipteană, hitită şi cea minoică. După prăbuşirea epocii bronzului, supravieţuitorii aveau să rivalizeze pentru supremaţie în cadrul epocii fierului.

    Fenicienii au marcat nouă etapă a antichităţii prin intermediul Marii Mediterane ce a unit culturi diferite şi a stat la baza formării şi declinului multor civilizaţii prin negoţ, transport, schimbând tehnologii şi idei, Marea Mediterana fiind o adevărată reţea. Lângă coasta sud-estică a Turciei a fost găsită o epava de la Uluburun cu peste 17 tone de artefacte, 15 000 de obiecte şi lingouri de zece tone de cupru, lemn sudanez din sudul Egiptului, cositor din Afghanistan, vase de ceramică miceniene din Cretă, un topor de piatră de pe Dunăre, atestă amploarea negoţului în faa finală a epocii bronzului. Căpitanul vasului era un canaanit după cum arată sabia şi pumnalul ce le purta, iar greutăţile în formă de animale, talerul şi tăbliţele de scris le aparţineau negustorilor aflaţi la bord, proveniţi din Siria, precum şi tăbliţe ce conţineau scrisori despre descrierea distrugerii oraşului Ugarit de "popoarele marii" ce ardeau satele şi comiteau nelegiuiri, şi cum era lipsit de apărare, atacat de corăbiile "popoarelor marii" bine-echipate, având la bord razboincii ce debarcau şi incendiau oraşele, dispărând în câteva ore. Fiindcă înfruntau foametea şi sărăcia, şi lipsa de teritorii, aceştia erau nevoiţi să cotropească că să obţină teritorii. În Egipt, armatele lui Ramses al III-lea au respins invadatorii în conformitate cu comemorările de pe faţadele templelor sale. Dar nu toate formaţiunile statale au avut norocul Egiptului, în Grecia, multe oraşe că Pilos, Sparta ,Atena sau Micene, sau în Anatolia, ca Hattusa, Tars sau Ugarit, precum şi Qatna, Kadesh, Lachis sau Megiddo fiind devastate sau nimicite. Deşi reţeaua comercială părea complexă şi rafinată ,civiliatia bronzului era fragilă şi vulnerabilă. De asemenea, civilizaţia egeeană a fost extrem de afectată. Oraşele au dispărut, agricultură a decăzut, orizontul vieţii s-a îngustat, iar comerţul s-a prăbuşit. Dar civilizaţia a supravieţuit, începând un proces de schimbare: epoca fierului. Iniţial folosit pentru unelte, din el se făceau arme mult mai bune şi mai dure, unelte mult mai practice. Fierul a democratizat războiul, devenind accesibil tuturor. Apar centre de putere mai mici, dar mobile, ceea ce va relansa comerţul. Fenicienii, creatori a unor figurine şi ofrande votive găsite în Byblos, aveau să ducă civilizaţia mai departe. Pe laturile sarcofagului lui Ahiram s-a descoperit primul exemplu de alfabet. Spre deosebire de scrierile anterioare cu multe simboluri şi lipsit de logică, alfabetul era mai uşor de asimilat că o înregistrare a vorbirii, fiind accesibil tuturor. Alfabetul fenician constă doar din consoane şi era utilizat pentru comerţ. Byblos a prosperat că un oraş comercial după ce a fost supus de egipteni, după cum ne arată Templul Obeliscurilor dedicat lui Ra construit în 1300 i.en. După prăbuşirea epocii bronzului, Egiptul pierde controlul Nubiei, sursă aurului sau, şi era divizat politic în două formaţiuni. De asemenea, nu mai avea acces nelimitat la pădurile de cedri din Liban, ce era o sursă de lemn rezistent şi parfumat din belşug. După venirea popoarelor marii, egiptenilor nu li s-a mai permis să obţină cedrul gratuit. Fenicienii nu se mai temeau de marile puteri, iar prăbuşirea şi criză epocii bronzului a însemnat o eliberare economică cea dus la dispariţia birocraţiei şi a favorizat apariţia primelor afaceri. Ierarhia s-a restabilit, iar negustorul avea un rol tot mai prioritar, ceea ce a dus la apariţia unei noi clase sociale. Împărţirea socială nu mai era dată de armata sau de rege, ci de economie. S-au format primele asociaţii, reţele având la baza familii extinse. Suveranul lor, ales de consiliu, era un fel de director general ce supraveghea afacerile şi îşi asumă riscurile. Fenicienii exploatau la maximum Marea Mediterană, fiind reputaţi navigatori şi constructori de corăbii de cedri rezistente şi dure cu care puteau desfăşura comerţul şi se puteau îndepărta destul de mult de ţărm. Arta navigării le-a permis să creeze o reţea economică care lega Armenia, Asia Mică, Cipru, insulele egeene, Palestina, Arabia, Siria, Orientul Apropiat, de la un ţărm la altul. Deseori, erau cunoscuţi pentru vopseaua lor purpurie, cu care vopseau pânzeturi preţioase şi apreciate atunci. Sursă vopselei era Murex. De aceea, grecii îi numeau "phoinikes"-oamenii pânzei regale purpurii . Cetatea-port Tyr a înflorit sub regele Abi-Baal, find înconjurat de ziduri puternice şi cuprizand clădiri etajate. Hiram, fiul lui Abi-Baal a constuit edificii religioase. Fenicienii aveau un zeu suprem, El, şi un zeu polivalent, Baal, ceea ce indică o ierarhie firească divină. El era o divinitate distanţă, iar Baal conducea zi de zi lumea. Hiram a introdus un nou zeu, Melqart, pentru a-şi consolida puterea în Tyr. S-a debarasat de vechii zei şi a construit un templu dedicat acestui zeu, reglând balandat puterii între templul preoţilor şi palatul condus de el, că reprezentant al zeului. Vecinii se temeau şi îi invidiau pe fenicienii ce importau argint, fier, cositor şi plumb din Tarsis, fildeş, abanos, paturi de cai din Dedan, mirodenii şi pietre scumpe din Saba şi vin scump din Damasc. Sursele bliblice îi demonizează pe fencieni datorită bogăţiei şi desfrâului.

    Teritoriile din sudul Palestinei erau stăpânite de evrei, un popor profund religios, a căror capitală era Ierusalimul. Regatul Israel a fost întemeiat de regele David, că pe o formaţiune unificată şi puternică. După Solomon, au existat două regate: regatul lui Israel în nord şi Regatul lui Iuda din sud. Ambele au fost supuse cotropirii marilor puteri ale epocii fierului, ce foloseau violenţă sistematică, că asirienii.

    Salmasar al III-lea a fost unul dintre ultimii regi asirieni ce a extins şi dezvoltat Imperiul Asirian, conducând campanii militare în cea mai mare parte a lungii sale domnii, atacând vecinii. A creat o armata profesionistă, de arcaşi pricepuţi şi razboinci cruzi şi nemiloşi. A extins imperiul între câmpiile Mesopotamiei şi munţii din nord. Războiul era baza economiei, societăţii şi civilizaţiei asiriene. Neavând materii prime, cotropeau alte teritorii pentru a le obţine. Obţineau biruri jefuind, iar violena era un instrument al politcii de stat. Şocul şi groază era urmată de încătuşare şi tortură. Conform tăbliţelor, regi că tatăl lui Salmasar jefuiau zeci de care de lupta, cu harnaşament, sute sau mii de cai, oi şi vite, precum şi metale preţioase în cantităţi mari, ţesături fine, divane de fildeş încrustate de aur, mobilier, fiicele nobililor şi zestrea lor, precum şi zeci de mii de sclavi. Apoi impuneau tributuri anuale prin care cereau animale, grâne, aur şi argint, aşa cum indică obeliscul negru de la British Museum, în care Iehu, regele Israel se supune şi se închină regelui Asiriei. După ce Regatul Israel a renunţat la statutul de vasalitate şi s-a aliat cu Egiptul, asirienii s-au răzbunat brutal, nimicind regatul în mai puţin de o decadă. Procedeele de pedepsire erau foarte brutale, constând în decapitări şi jupuirea inamicilor, transmiţând un avertisment pentru toate populaţiile cucerite pentru a menţine imperiul unit. Curând, au supus şi Regatul Iuda. Însă Ezechia a pregătit o strategie de apărare şi a înălţat un zid de apărare de 6 metri, fortificând Ierusalimul şi reorganizând economia, construind şi un tunel subteran de 500 de metri săpat în roca oraşului, asigurând apă potabilă în caz de asediu. Pe basoreliefurile de la Ninive este înfăţişat asediul cetăţii Lichis cu maşinăria de asediu şi pedestraşi asirieni.În urmă ocupării oraşului, mulţi oameni importanţi din garnizoană de apărare a oraşului erau trsi în ţeapă sau jupuiţi. 1500 de trupuri de femei, bărbaţi şi copii şedeau laolaltă, iar restul populaţiei a fost deportată după ce Lachisul a fost incendiat.

    Treptat, asirienii cereau tribut fenicienilor ce constă în 5 tone de aur. Asirienii aveau un scop bine definit pentru menţinerea stabilităţii şi îmbogăţirii, recurgând la teamă, ura şi teroare. Fenicienii erau nevoiţi să se îndrepte spre Occident în căutare de pieţe noi şi noi surse de materii prime, în Malta, Sardinia, norudl Africii, Sicilia, Insulele Baleare şi în sudul Spaniei, unde au găsit o mare mînă de argint în răul Tento. Fenicienii extrăgeau argintul şi plăteau asirienilor că tribut pentru a întreţine maiestuoasele palate, biblioteca de tăbliţe de argilă construită de Assurbanipal şi a-şi plăti slujitorii şi soldaţii. Plătirea treptată a tributului cu argint către asirieni duce la un excedente de argint, preţul acestuia prăbuşindu-se. Asirienii iau măsuri pentru restrângerea autonomiei fenicienilor, iar regele Tyrului devine o marionetă. Dar în curând, asirienii, prin secolul al VII-lea, regii babilonieni au încheiat o alianţa cu mezii şi rapid, oraşele asiriene Assur,Ninive, Haran şi Carchemis au fost atacate şi distruse. Imperiul Asirian a intrat în declin şi s-a prăbuşit după moartea lui Assurbanipal.

    Babilonienii, sub Nabucodonosor, au format un alt mare imperiu, Imperiul Babilonian alcătuit din teritorii din Asia Mică, Palestina şi Irak, ce avea că centru Babilonul ce era înconjurat de ziduri puternice, cu multe turnuri şi porţi, printre care şi Poarta lui Ishtar, cuprinzând edificii, temple ca Zigguratul lui Marduk sau Grădinile Suspendate. Dar acesta se stinge repede, căci perşii, sub conducerea lui Cyrus, s-a unit cu mezii şi au format un imperiu colosal ce cuprindea Lydia, Asia Mică, Palestina, Irakul, Iranul, Afghanistanul, ulterior şi Egiptul şi hotarele nord-vestice ale Indiei.

    La expansiunea acestora au asistat grecii, abia ieşiţi din epoca homerică întunecată. Sunt însă dovezi care indică faptul că epoca nu a fost atât de "întunecată", că mormântul de la Lefkandi ce datează din anii 1000 i.e.n. În mormântul numărul 86 zace o femeie îngropată, având podoabe de par aurite, fibule şi obiecte de bronz, inele de aur, puse deasupra unu bol de bronz aurit, provenite din Cipru, Levant şi Egipt şi aduse în Grecia continental aduse de fenicieni În Ischia, în golful Napoli a fost găsită cupa lui Nestor ce datează din secolul VIII i.en., pe care este scris un poem de dragoste în alfabetul grec, preluat după alfabetul fenician, ce avea cinci vocale în plus, pentru a uşura citirea textelor, surprinzând melodia şi ritmul vorbirii, al poeziei şi actelor de mărfuri. Astfel, au apărut scrieri de teatru, drama şi dialoguri filosofice.

    Epoca clasică: Polis şi Cultură

    Grecii aveau în comun cultura, religia, limba, obiceiurile, deşi nu erau organizaţi într-un stat, ci în mai multe oraşe-state.Arta, teatrul, democraţia, filosofia sunt elemente ce au fost moştenite de la civilizaţia greacă şi se manifestă şi azi.

    Prima manifestare culturală a fost lucrările literare ale lui Homer: Iliada şi Odiseea ce istoriseau desfăşurarea Războiului Troian. Explorează vieţile războinicilor ce luptau pentru onoare, răzbunare, câştig personal, eroism şi victorie. Mosternirea Iliadei a fost o moştenire a Greciei arhaice ce reprezenta o cale de rezolvare a disputelor pe cale violenţă. Mici oraşe individuale s-au constituit în secolele VIII-V i.e.n. numite polisuri, formate din triburi ce au renunţat la propria autonomie şi au recunoscut o autoritate centrală politică. După intensificarea comerţului, multe comunităţi s-au supus sub comandă unui singur polis. Polisurile îşi acordau importantă poziţiei geografice şi plasării strategice ce le ofereau o bună apărare datorită dealurilor şi munţilor. Cea mai importantă zona a polisului era Agora, o piaţă publică şi un loc de adunare a cetăţenilor greci ce interacţionau şi se angajau în viaţă politică. Oraşul-stat a devenit adaptiv şi a prosperat. Au luat fiinţă 1500 de oraşe-state în Grecia, precum şi în coloniile din Spania, Italia, Africa, sudul Franţei, Asia Mică şi chiar şi în Afghanistan. Iubirea faţă de polis a devenit chiar o dorinţa sexuală de a trăi în oraş-himeros. Cetăţenii unui oraş se considerau cu adevărat civilizaţi de restul indivizilor din afară consideraţi "barbari"-hoi barbaroi. Oraşele au devenit centre ale dezvoltării ştiinţei şi filosofiei. Dar au devenit şi fronturi de lupta dintre oligarhi şi democraţii ce îşi disputau supremaţia în societatea greacă. Pe plan artistic, se dorea căutarea perfecţiunii: bărbaţii erau reprezentaţi prin statui de marmură, înfăţişaţi că fiind goi, perfecţi, idealizaţi, bântuiti de fantomă lui Ahile. De asemenea, se punea accent pe concurenţă şi obţinerea gloriei. Erau manifestate prin competenţe că luptele organizate i cadrul unui eveniment: pankration. Olimpiadele nu ofereau premii de consolare, de astfel, cei de pe locul secundar erau batjocoriţi şi dispreţuiţi. Templele din Olympia de astfel erau pline de suvenire ale atleţilor dedicate zeilor. Legătură dintre dibăcia de pe terenul de sport şi cea de pe câmpul de lupta era strânsă. La olimpiade nu există un echipament de sport. Toţi participanţii erau goi. În război, grecii aveau un echipament complex: armură, cască, scutul (hoplonul) ce îi proteja jumătate din trup şi suliţa. Hopliţii luptau în formaţii strânse denumite "falanga", astfel, cu ajutorul scutului, aceştia îşi protejau apropiatul şi pe el. Falanga trebuia menţinută la înaintare. În momentul luptei dintre două falange, nu erau lupte eroice individuae că cele din Iliada. Luptau laolaltă, la câţiva metri distanţă şi atacau cu sulitele pentru a străpunge părţile sensibile ale hopliţilor din falanga inammica. Se împingeau unii pe ceilalţi cu scuturile, imbrancindu-se şi izbindu-se, continuând să înjunghie inamicii, rândurile din spate avansând şi impingandu-i pe cei din faţă spre inamic, până îi făceau pe celălalt să cedeze, să rupă rândul, rănindu-i pe adversari, fie infricosandu-i. Hopliţii nu erau doar nobili, erau şi oameni de rând ce îşi puteau permite achiziţionarea echipamentului, luptând laolaltă cu cei mai bogaţi aristocraţi. După lupta, se întorceau la viaţă politică.

    Lumea elena era un laborator de creare a ideilor, teoriilor şi regimurilor ce există şi astăzi. Oraşele-state erau conduse de diverse tipuri de guvernare: aristocraţie, democraţie, monarhie. Grecii erau dispuşi să aleagă orice sistem care le asigura autorhia, adică ordinea şi autoritatea. Monarhia a devenit treptat o relicvă a trecutului îndepărtat. Doar Spartă mai era un oraş-stat monarhic, condus de doi regi. Nu avea legi scrise,centru politic sau clădiri publice, fiind lăcătuită dintr-o derie de aglomerări de sate neîngrădite de ziduri. Dar scopul ei era menţinerea stabilităţii, bazată pe egalitatea tuturor cetăţenilor de sex masculin "homoioi". Idealul era întărit de coduri stricte de comportament ce înlătura orice semn de statut şi bogăţie. Militau pentru o viaţă austeră, autodisciplină şi dezinteresul pentru materialism. Se apropiau foarte mult de idealurile lui Aristotel ce susţinea că fiecare cetate trebuia să-şi procure doar cele necesare, iar atingerea idealului spartan de ordine şi autonomie avea un preţ pe care aveau să-l plătească vecinii. Spartanii nu doreau să cultive pământurile, de aceea au cucerit populaţiile locale invecinnate, obţinând o populaţie de "iloţi". Nu erau sclavi, dar erau lipsiţi de drepturi civile, având datoria de a furniza hrană şi mijloace de trăi pentru familiile spartane. Oraşul-stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în care nevoile individuale erau sacrificate pentru binele comun. Copii slabi sau infirmi erau lăsaţi să moară, iar cei lăsaţi în viaţă erau trimişi de la vârstă de şapte ani la "agoge" unde începeau o perioada de 13 ani de instrucţie brutală, învăţaţi să lupte în condiţii dificile şi să triasca şi să moară în lupta . Nu făceau nimic altceva decât să se antreneze pentru lupta. Înainte să plece la lupta, războinicii spartani primeau de la mamele sau nevestele lor scuturile, spunându-le: să vină înapoi cu scutul sau pe scut, adică învingător sau mort. Scutul era cel mai apropiat însoţitor din viaţă unui spartan şi încă de mici copii, erau legănaţi în scuturi şi dormeau în aceştia, ba chiar era folosit şi că targă pe câmpul de lupta. Bărbaţii se antrenau şi luptau împreună, iar relaţiile homosexuale erau o necesitate. Femeile aveau o libertate economică socială, sexuală şi educaţională. Mariajul nu era exclusiv. Femeile măritate chiar puteau întreţine relaţii sexuale şi să aibă copii cu alţi bărbaţi spartani ce se dovedeau mai puternici că soţii lor. Familiaritatea reciprocă inexistentă era atenuată de o serie de ritualuri. Mireasă era rasă pe cap, şi îmbrăcată cu o cămaşă masculină în noaptea nunţii pentru că bărbaţii erau obişnuiţi din timpul instrucţiei să întreţină relaţii cu alţi bărbaţi. Tradiţiile şi obiceiurile trebuiau menţinute cu stricteţe pentru că societatea spartană să se menţină.

    În Atena, cetăţenii s-au lepădat de monarhi, înlocuindu-i cu oligarhi. Lucrurile s-au complicat. S-au realiniat cu restul lumii prin colonizare şi comerţ. Bogaţii s-au îmbogăţit tot mai mult. Au izbucnit o serie de conflicte între oligoi şi polloi.Doar 10% din opulatia oraşului era înstărită şi 90% trăiau din subzistenţă. Multe familii, pentru că nu-şi permiteau achitarea unor datorii, se puneau în slujba unui aristocrat că sclavi. Polloi nu aveau drepturi politice şi juridice şi sufereau sub jugul aristocraţiei. Pe Aeropagul din Atena se întrunea consiliul format din aristocraţi care decidea problemele. Erau autoalesi şi izolaţi de deciziile celor din Agora. Sclavia a sporit, iar membrii consiliului simţeau nevoia să schimbe sistemul. În 594 i.en., Aeropagul l-a ales pe aristocratul Solon că arhonte-magistat şef. Era recunoscut că un om drept şi era omul care avea să aducă schimbarea şi reforme. A interzis vânzarea oamenilor că sclavi şi a militat pentru obţinerea drepturilor politice a celor săraci. A temperat guvernarea, racandu-o răspunzătoare. A favorizat ideea egalităţii sociale în faţă legii. Însă tiranii stăteau la panda. La 30 de ani după Solon, Pisistrate s-a proclamat tiran, dar a avut un rol major în dezvoltarea politică şi economică a Atenei. A considerat că oamenii ar fi mai fericiţi dacă ar fi răsplătiţi. A comis trei tentative de a prelua puterea. Prima dată s-a rănit singur şi a apărut în public pretinzându-se erou de război afişându-şi rana şi susţinea că nu trebuia tratat astfel. A primit o garda personală şi a încercat imediat să preia guvernarea. Dar a fost exilat rapid so dipa câţiva ani, a revenit pe un car, alături de o femeie înalta costumată că zeiţă Atena, iar crainicul strigă că zeiţă îl aduce pe viitorul conducător al Atenei, justificându-şi astfel conducerea . Dar a fost exilat din nou la scurt timp. După un deceniu s-a întors la Atena cu o armata de mercenari şi a preluat puterea. A impus reforme economice, a reeditat Iliada lui Homer, a stimulat comerţul, a construit primul Panteon, făcând din Atena un centru cultural. Lucrările sale publice şi populismul l-au ajutat să înfiinţeze o dinastie . Hippias, fiul şi succesorul sau , i-a ucis pe Harmodius şi iubitul sau, Aristogeiton, numiţi "eliberatori" după ce aceştia i-au ucis fratele. După o lungă criză politică, Hippias a fost alungat. Oligarhii au revenit la putere şi i-a oferit demosul un rol major în politică, începând tranziţia spre o societate egalitaristă politic. Astfel, a fost ales Clistene ce a creat un sistem politic reprezentativ Atenei. Satele din jurul Atenei îşi trimiteau reprezentanţii la centrul aenian şi toţi locuitorii aveau un cuvânt de spus în timpul adunărilor publice.

    Deşi cetăţile erau dinstincte, o mare ameninţare de la est i-a determinat să se unească. Imperiul Persan s-a extins, devenind un imperiu colosal. Coloniştii greci înfiinţaseră oraşe în Asia Mică . Perşii au presat aceste cetăţi la plătirea unui tribut. Revotele ioniene au stârnit astfel lungul conflict dintre greci şi perşi. La începutul secolului V, tiranul din Milet, Aristagoras, a decis din motive personale să părăsească oraele din vestul Asiei Mici, rasculandu-se împotriva imperiului. A recrutat câteva oraşe ioniene. Fiind conştient că avea nevoie de ajutor, a cerut sprijin de la spartanii care l-au refuzat şi de la atenienii care i-au triis câteva trupe.Au cucerit Sardesul şi l-au incendiat. Dar distrugerea templului zeiţei Cybele i-a mâniat pe perşi. Atenienii s-au temut şi s-au retras, lăsându-i pe ionieni să înfrunte furia regelui Darius ce jurase că îi va pedepsi şi pe atenieni. Milet a fost distrus, iar populaţia masacrată de perşi în 494 i.en. În 490 i.en., trupele persane au debarcat în Grecia, la Marathon, că să-i infunte pe hopliţii atenieni. Atenienii i-au atacat şi învins pe perşi. A survenit un al doilea val de atac persan condus de succesorul lui Darius, Xerxes. La Termopile s-au sacrificat 300 de spartani şi 1500 de hopliţi că să îi ţină pe loc pe perşi. Atena a fost incendiată de perşi. Dar în golul Salamina, flota ateniană a învins decisiv flota persană. În 479 i.en., spartanii i-au învins pe perşi la Plateea. Oraşele-state greci şi-au menţinut libertatea şi autonomia şi au rezistat unui mare imperiu prin consolidarea relaţiilor. Au lăsat ruinele templelor distruse de perşi că un memorial al războiului. Atena, plină de adrelanina de pe urmă victoriei, a iniţiat experimente în cultură, democraţie şi în constituirea unui imperiu comercial. Sub Pericle, a cunoscut o înflorire a artei, arhitecturii, teatrului, ştiinţei şi filosofiei. S-au construit clădirile de pe Acropola, printre care şi Panteonul. S-a dezvoltat tragedia greacă şi valorile filosofiei. Alegeriile în funcţie de avere au fost abolite şi toate posturile au fost ocupate prin tragere la sorţi de către cetăţeni ce puteau candida pentru a servi că funcţionar timp de un an, în consilii şi jurii. Noblii au donat bani unui tezaur comun pentru a fi construită o mare flota. Dar luau bani de la insule şi colonii pentru a le asigura protecţie. 170 de state s-au alăturat Atenei, formând-se Liga de la Delos. Deşi în teorie, cetăţile erau egale în cadrul alianţei, doar unele oraşe-state erau privilegiate, iar Atena impunea un monopol, punând bazele unui imperiu ce evita să poarte denumirea de imperiu, considerându-se o confederaţie de state. Spartanii au urmărit cu nelinişte extinderea influenţie ateniene. Atenienii chiar deplângeau situaţia iloţilor lipsiţi de drepturi politice. Revoltă iloţilor şi intervenţia eşuată a atenienilor a destrămat relaţia cu Spartă. În 431 i.en. a început un lung război de 27 de ani lungi şi însângeraţi, denumit în istoriografie că "Războiul Peloponesiac", implicând multe oraşe-state ce s-au alăturat Atenei sau Spartei.

    Multe informaţii despre istoria oraşelor-state greceşti şi raboaiele pe care le-au traversat le avem datorită istoricilor Herodot, Tucidide care a definit orice dezbatere despre moralitatea războilui şi realitatea politică-Dialogul Melian sau Xenofon. În 415 i.en., Atena a încercat să supună insula Melos şi le-a dat cetăţenilor de ales: fie li se alăturau, fie aveau să fie distruşi. Melos a refuzat şi atenienii l-au devastat în mod brutal. Un comandant spartan, aflat în Siracuza, deşi a respins atacul atenian şi a trimis pradă Spartei, el a păstrat o mare parte din ea, îmbogăţindu-se, fiind găsit vinovat de corupţie.

    În războiul peloponesiac, corupţia, imoralitatea şi tirania germinau în inima polisurilor. Războiul s-a încheiat în Dardanele, generalul spartan Lisandru blocând şi distrugând flota ateniană. Acesta a câştigat cu sprijinul perşilor, vechiul inamic. Atena a capitulat. Zidurile oraşului au fost dărâmate, oligarhii au preluat puterea, iar democraţii au fost executaţi. Epoca de Aur se sfârşise cu sinuciderea filosofului Socrate, condamnat de regimul de atunci pentru învăţătură şi activitatea sa considerată "neconformistă" Dorinţa unicităţii polisurilor a rămas o dorinţa neîmplinită si nerealizată.

    Elenismul: elenitate şi orientalism

    Dintr-un mic regat al secolului IV i.en., un mare cuceritor va făuri un imperiu în numai într-o decadă. Nu încerca să făurească doar un imperiu, ci o lume nouă, o globalizare pre-modernă.

    Civilizaţia grecească a oraşelor-state se află în plină criză după lungile războaie interne şi cele dintre oraşe. Între timp, Macedonia, o lume a regilor munteni şi păstorilor, ce păstrau un stil de viaţă eroic şi arhaic şi virtuţile tradiţionale ale vânătorii, călăriei şi luptelor, se extindea, ameninţând autonomia oraşelor-state epuizate de războaie,desfăşurându-se ascensiunea de la periferie la o putere. Această adopta elemente greceşti: simpozionul, banchetul, dar toate manifestate prin exces. Cele două personalităţi ce au marcat cursul istoriei Macedoniei, Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare, au adus o serie de inovaţii pe plan militar, precum sarisă-suliţe lungi de 4-6 metri şi falangele impenetrabile. Filip a suspus întreagă lume grecească. Liga de la Corint dispreţuia autoritatea Macedoniei, prin intermediul lui Demostene care îl vedea că pe o ameninţare asupra lumii greceşti şi că pe un "barbar". Filip a îndreptat ura grecilor asupra vechilor inamici, perşii. Filip, invandand Persia, va uni cetăţile greceşti. Dar n-a apucă, fiind asasinat în 336 i.en. într-un teatru de la Aigai, la propria nuntă. Însă Alexandru, la 20 de ani, având experienţă şi educaţia oferită de tutorele sau, Aristotel, a respins noţiunea negativă de non-greci şi avea o idee de elenitate diferită. Şi-a consolidat puterea, a supus cetăţile greceşti şi a asediat Teba, distrugând-o pentru că nu s-a predat. Sfidătorii nu mai puteau fi salvaţi. Acesta folosea Iliada lui Homer că pe un ghid pentru aventură să militară, sperând că îl va depăşi pe Ahile. Cu grecii uniţi sub stindardul panelenic, Alexandru şi-a putut îndrepta atenţia spre Persia, traversând Dardanelele din Europa în Asia Mică în 334 i.en., a luat cârma trierei regale, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, că un erou homeric ce se întorcea în Troia. A imitat relataria sosirii primului războinic pe coastele Asiei Mici. A înfipt suliţa în pământ, simbolinzand dobândirea pământului Asiei. A vizitat un presupus mormânt a lui Ahile. Consideră că cea mai mare şansă de a câştigă o bătălie e lupta fără reţinere. Ştia că va avea o viaţă scurtă, dar o faima nemuritoare. În şase luni, armatele sale au cucerit oraşele din Asia Mică. În septembrie 333 i.en., l-a confruntat pe Darius la Issus obţinând o victorie tactică strălucitoare cu armata macedoneană aflată în formaţia de falanga. A nimicit contigentele persane aflate în spatele sau ce aveau să-l învăluiască şi să-l împingă spre câmpie unde putea fi depăşit numeric. Şi-a trimis cavaleria peste râu spre armata persană, iar falanga cu sarisele sale şi-a croit drum în mijlocul armatei regelui persan. Darius, neavând experienţă şi temându-se pentru viaţă să, a fugit de pe câmpul de lupta. A ocupat Egiptul fără rezistenţă, fiind primit de egipteni cu bucurie care nu agreau stăpânirea persană. S-a dus la Memphis pentru a intră în graţiile preoţilor, fiind declarat un faraon uns de zei. Aventură să a devenit un pelerinaj, călătorind spre oazele din Siwa, în mijlocul Saharei, în templul lui Amon, parcurgând 400 de km prin deşert, îndurând furtunile de nisip şi o căldură pârjolitoare. A ajuns la templu unde a consultat oracolul ce i-a spus că Amon era tatăl sau, nu Filip. Amon fiind zeul suprem, Alexandru s-a considerat a fi fiul lui Zeus, zeul suprem din panteonul grec. Avea de gând să ajungă până la capătul lumii şi să conducă lumea întreagă. A obţinut o victorie meratea la Gaugamela, în 331 i.en. Darius a fugit din nou, fiind ucis de proprii săi oameni. Alexandru a ajuns la Persepolis şi conform mărturiilor, oamenii acestuia au incendiat palatul de la Persepolis pentru a răzbună atrocităţile comise de perşi cu un secol în urmă. Dar Alexandru nu se consideră distrugătorul perşilor, ci moştenitorul lui Darius, adoptând vestimentaţia persană, eticheta de curte şi manierele şi obiceiurile orientale. Orientalizarea adoptată de către Alexandru era probabil un act politic pentru a-şi consolida stăpânirea asupra perşilor, însă o practică şi cu pasiune.Cert e că multor ofiţeri macedoneni le-au displăcut politică să autoritară şi stil de viaţă oriental, mulţi încercând să conspire şi să-l ucidă. A pus bazele nu unui imperiu ce nu avea să fie durabil, ci unei civilizaţii îndelungate. Şi-a condus armatele prin Persia, Afghanistan şi India în următorii şapte ani, mergând în locuri în care n-a mai călcat niciun grec, dorind cu ardoare să ajungă la capătul lumii. A început să-şi piarsa însă încrederea şi a devenit tot mai capricios şi schimbător, iar cine îl contrazicea, critică sau îl ofensă, era ucis, aşa cum a procedat cu Cleitus ce îi nega originea "divină".

    După ce i-a învins pe indieni la Hydaspes, dorea să meargă şi mai departe de fluviul Gange, dar soldaţii săi s-au revoltat. Alexandru a fost nevoit să ordone retragerea, ajungând la Babilon, capitală imperiului sau care nu mai putea fi definitivat şi extins căci murise prematur la vârstă de 33 de ani, în anul 323 i.en., răpus de traumele psihologice din trecut, rănile fizice, epuizarea din campaniile militare, excesul de băutură, climă aspră din orient, toate acestea aducându-i o moarte lentă şi chinuitoare. Nu a luat nicio măsură administrativă pentru menţinerea imperiului în viitor şi nici nu a avut un moştenitor apt pentru a conduce imperiul. La scurt timp a izbucnit un lung război dintre ofiţerii macedoneni ce se considerau adevăraţii "moştenitori". Dar nimeni nu avea suficientă putere pentru a obţine întreg imperiul. Casandru a preluat Grecia şi Macedonia, Tracia şi Asia Mică era condusă de Lisimah, Asia era condusă de Seleucus, iar Egiptul a fost obţinut de Ptolemeu ce a furat trupul lui Alexandru ce era dus spre ţară natală şi aducându-l în Egipt. Ptolemeu a ridicat taxele, a aliungat rivalii şi a pus bazele unei noi dinastii. A preluat instituţiile greceşti şi sistemul monetar grecesc, reuşind cel mai bine să combine elementele greceşti cu cele orientale. Nu a reuşit cu geniul unui războinic, cu cu răbdare şi inteligenţă. Alexandria, oraş fondat de Alexandru, a ajuns un mare centru antic, cu 500 000 de locuitori, cu o infrastuctura avansată şi bine planificată în aprovizionarea cu hrană şi apă, cu bulevarde largi, biblioteca şi temple . A fost săpat un canal pentru a adapă oraşul cu apele Nilului, alimentând o reţea de canale subterane boltite. Zilnic, 300-400 de tone de cereale hrăneau populaţia. A fost construit un port cu un far ce ghida vasele comerciale, fiind unul dintre cele şapte minuni ale lumii. Ptolemeu era un propagndist priceput, folosindu-se de artă şi iconoclasmul egiptean. A creat o nouă zeitate, Serapis , ce era apreciat de egipteni şi de greci, cu origini egiptene, dar cu o înfăţişare redată în sculptură pe stilul grecesc, devenind un zeu mântuitor universal cu trei secole înaintea lui Isus Christos.

    Marea Bibliotea cuprindea cărţi antice, suluri din papirus, păstrând 250 000 volume colectate din întreagă lume. A fost distrus la finele antichităţii. Cărţile erau aduse de vasele comerciale pentru a fi copiate de scribi şi returnate. În Alexandria erau cărturari invitaţi că poeţi, gramaticieni, savanţi, medici, astronomi, ramurile ştiinţifice dezvoltându-se în Alexandria. De asemenea, au fost testate invenţii că motorul de aburi a lui Heron, care a scris "Pneumatica". Eratostene a estimat circumferinţa planetei cu o eroare de 500 de km, creând prima harta a lumii, considerând că toate marile sunt unite şi ar fi posibil navigarea în jurul lumii. S-a autoproclamat faraon şi a pus bazele unei dinastii îndelungate ce se va încheia în anul 30 i.en., odată cu cucerirea Egiptului de către romani.

    În Bactria, Demetrius a fondat un regat indo-grec ce s-a menţinut două secole, a cărei moştenire a lăsat urme în Sirpak, oraş construit după stil grecesc. Religii că zoroastrismul, religia greacă, hinduismul şi budismul au coexistat, iar Demetrius chiar a devent budist. Majoritatea susţin că principiile budiste au fost inspirate după filosofia greacă.

    In Imperiul Seleucid s-a mentinut elenismul, cultura persana si cea greceasca coexistand. S-au fondat orase cu nume grecesti ca Antioch. Grecii colonizau teritorii din orient. Multe orase orientale au fost nevoite sa adopte filosofia greaca, relgia greaca si politica, asta in timp ce conducatorii seleucizi incorporau religia babiloniana pentru a avea sprijin. A incercat sa se extinda spre vest, in Grecia, dar a infruntat noua putere: Roma. Din secolul II i.e.n., a traversat un lung declin, colapsand in anul 63 i.en.

    În 146 î.en., întreaga Grecie este supusa de romani după o serie de războaie romano-macedonene, legiunea romană învingând supremaţia falangei macedonene în bătălia de la Pydna. Roma se configurase ca o nouă putere a ultimei faze a antichităţii.

    Cronologie

    4000 î.Hr. - 3000 î.Hr. - Civilizaţia sumeriană în Mesopotamia; inventarea scrierii cuneiforme; utilizarea plugului şi a roţii
    3000 î.Hr. - Egiptul de Jos şi Egiptul de Sus se unesc sub conducerea unui singur faraon
    3000 î.Hr. - Troia înfloreşte ca oraş-stat în Anatolia
    2800 î.Hr. - Construirea monumentului Stonehenge în Anglia
    2600 î.Hr. - Vechiul Regat al Egiptului: este construită prima piramidă din lume; Piramida în trepte a regelui Djoser
    2540 î.Hr. - Este construită Marea Piramida de la Giseh
    2500 î.Hr. - Este sculptat Sfinxul
    2500 î.Hr. - Dezvoltarea puterii oraselor-state din valea Indusului
    2600 î.Hr. - Mătasea este descoperită în China
    2500 î.Hr. - Prima civilizaţie europeană (cretană) dezvoltată în insula Creta
    2300 î.Hr. - Primul imperiu din lume, Akkad, se dezvoltă în Mesopotamia
    2300 î.Hr. - Întemeierea regatului babilonian şi asirian
    2200 î.Hr. - Dinastia Xia în China
    2050 î.Hr. - Regatul Mijlociu în Egipt
    2000 î.Hr. - Hitiţii ajung în Anatolia
    2000 î.Hr. - Micenienii invadează Grecia
    1925 î.Hr. - Hitiţii cuceresc Babilonul
    1830 î.Hr. - Prima dinastie babiloneană
    1814 î.Hr. - 1782 î.Hr. - Asiria îşi măreşte imperiul
    1750 î.Hr. - Hammurabi, conducătorul Babilonului publică primul cod de legi; declinul Imperiului babilonean
    1760 î.Hr. - Dinastia Shang în China
    1550 î.Hr. - Noul Regat în Egipt; faraonii sunt îngropaţi în Valea Regilor
    1500 î.Hr. - Arienii invadează valea Indusului
    1450 î.Hr. - Civilizaţia minoică se prăbuşeşte; iar civilizaţia miceniană îi ia locul
    1350 î.Hr. - Imperiul asirian se extinde
    1304 î.Hr. - Ramses cel Mare devine faraon; extinzând teritoriile Regatului egiptean
    1200 î.Hr. - Micenienii invadează şi distrug cetatea Troia din Anatolia
    1200 î.Hr. - Exodul evreilor se sfârşeşte în Palestina
    1200 î.Hr. - Imperiul hitiţilor se prăbuşeşte sub invazia fenicienilor
    1166 î.Hr. - Ramses al III-lea moare, ultimul mare faraon
    1050 î.Hr. - Inventarea alfabetului fenician
    1100 î.Hr. - Se prăbuşeşte civilizaţia miceniană
    1000 î.Hr. - Israelul este condus de regele David
    900 î.Hr. - Război între Asiria şi Babilon
    cca. 850 î.Hr. - Poetul grec Homer scrie despre războiul troian si legendele greceşti
    814 î.Hr. - Întemeierea Cartaginei
    776 î.Hr. - Prima Olimpiadă
    753 î.Hr. - Intemeierea Romei; Roma regală
    750 î.Hr. - Apariţia celţilor în Europa centrală
    729 î.Hr. - 609 î.Hr - Extinderea imperiului asirian
    700 î.Hr. - 500 î.Hr - Dezvoltarea Atenei şi a altor oraşe-state în Grecia
    605 î.Hr. - 539 î.Hr - Babilonienii cuceresc Asiria, Fenicia, Iudeea şi Siria
    600 î.Hr. - Apare zoroastrismul în Persia
    539 î.Hr. - 404 î.Hr. - Perşii stăpânesc Babilonul, Mesopotamia, Egiptul şi Palestina
    509 î.Hr. - Roma devine republică
    508 î.Hr. - Atena devine o democraţie
    490 î.Hr. - 480 î.Hr. - Războaiele medice între perşi şi greci
    477 î.Hr. - 405 î.Hr. - Epoca de Aur a Atenei
    431 î.Hr. - 404 î.Hr. - Războiul peloponesiac între spartani şi atenieni
    338 î.Hr. - Filip al II-lea al Macedoniei cucereşte Grecia
    333 î.Hr. - Alexandru cel Mare devine rege al Macedoniei în 336 î.Hr. şi cucereşte Persia, Mesopotamia, Palestina, Fenicia, Egipt şi teritorii din India
    323 î.Hr. - Alexandru cel Mare moare în 323 î.Hr., iar imperiul său se destramă
    321 î.Hr. - Imperiul Maurya este întemeiat în India
    250 î.Hr. - 146 î.Hr. - Romanii cuceresc întreaga Italie, nordul Africii, Grecia, Macedonia şi teritorii din Hispania
    264 î.Hr. - 146 î.Hr. - Războaiele punice între romani şi cartaginezi
    218 î.Hr. - 202 î.Hr. - Hannibal invadează Roma pe elefanţi, dar în 202 î.Hr. este înfrânt şi se sinucide in 183 î.Hr.
    214 î.Hr. - Construirea Marelui Zid Chinezesc
    206 î.Hr. - Dinastia Han în China
    146 î.Hr. - Cartagina este învinsă şi distrusă
    83 î.Hr. - 82 î.Hr. - Război civil între Marius şi Sulla. Marius este înfrânt, iar Sulla devine dictator al Romei
    79 î.Hr. - Sulla se retrage din politică din cauza sănătăţii, iar un an mai târziu moare
    74 î.Hr. - 71 î.Hr. - Răscoala sclavilor condusă de către Spartacus, învinsă de către Crassus, Lucullus şi Pompei
    60 î.Hr. - Primul triumvirat în Roma, condus de 3 generali: Crassus, Pompei si Cezar
    58 î.Hr. - 50 î.Hr. Cezar cucereşte Gallia
    53 î.Hr. - Crassus invadează Parţia. Are loc bătălia de la Carrhae, în care Crassus este înfrânt deşi, avea o armată de 42.000 de soldaţi (7 legiuni) faţă de cea a parţilor care număra doar 11.000 de soldaţi. 20.000 de romani au murit, printre care şi Crassus (lui Crassus i-a fost turnat aur topit în gură), iar 10.000 au fost luaţi prizonieri împreună cu stindardele armatei romane
    49 î.Hr. - 48 î.Hr. - Război civil între Cezar si Pompei; Pompei este înfrânt în bătălia de la Pharsalos
    45 î.Hr. - Cezar devine dictator pe viaţă al Romei
    44 î.Hr. - Cezar este asasinat
    43 î.Hr. - Al doilea triumvirat; Roma fiind condusă de Octavian, Marc Antoniu şi Lepidus
    36 î.Hr. - Marc Antoniu invadează Parţia, însă este înfrânt
    34 î.Hr. - A II-a invazie a Parţiei a lui Marc Antoniu, însă este înfrânt şi de această dată
    31 î.Hr. - 30 î.Hr. - Război civil între Octavian şi Marc Antoniu. Marc Antoniu este înfrânt în bătălia de la Actium, Egiptul este cucerit de către romani; regina Cleopatra şi Marc Antoniu se sinucid
    27 î.Hr. - Roma devine imperiu, iar Octavian devine primul împărat roman, sub numele de Augustus
    20 î.Hr. - Octavian reuşeşte să facă pace cu parţii, astfel romanii luaţi prizonieri, în bătălia de la Carrhae, sunt eliberaţi. Eufrat-ul devine graniţa dintre Imperiul Roman şi Parţia
    4 î.Hr. - Iisus Hristos Mântuitorul se naşte în oraşul Betleem (conform traditiei crestine, neexistand dovezi), iniţiatorul religiei creştine
    30 - Iisus moare crucificat în Iudeea, conform tradiţiei creştine, neexistand dovezi
    43 - Britannia este cucerită de către împăratul roman, Claudius
    64 - Roma este distrusă de un incendiu, în timpul împăratului roman Nero, începe persecutarea creştinilor
    70 - Distrugerea celui de-al doilea templu al Ierusalimului de către împăratul roman, Vespasian
    79 - Vulcanul Vezuviu erupe, acoperind oraşul Pompei de cenuşă
    98 - Traian devine împăratul Romei
    106 - Dacia este cucerită de către romani; regele Decebal fiind înfrânt
    114 - 117 - Roma cunoaşte cea mai mare extindere; Mesopotamia fiind cucerită de romani
    250 - Triburile barbare europene atacă Imperiul Roman
    313 - Împăratul Constantin dă libertate de cult creştinilor
    330 - Este întemeiat oraşul Constantinopol
    391 - Creştinismul este proclamat religia oficială a Imperiului Roman
    395 - La moartea împăratului roman, Teodosiu I, Imperiul Roman este împărţit între cei 2 fii ai acestuia:
    Partea estică a Imperiului Roman devine Imperiul Roman de Răsărit (mai târziu se va numi Imperiul Bizantin), cu capitala la Constantinopol (astăzi se numeşte Istanbul); şi îi revine fiului cel mare al lui Teodosiu I, Arcadius
    Partea vestică a Imperiului Roman devine Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Roma; şi îi revine fiului cel mic al lui Teodosiu I, Honorius
    406 - Vandalii cuceresc Gallia
    410 - Roma este jefuită de vizigoţii conduşi de către Alaric
    451 - Hunii invadează Imperiul Roman de Apus
    455 - Roma este jefuită de vandali
    476 - Împaratul Romulus Augustus este detronat de către Odoacru, fiind ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus

    Egiptul Antic
    Mesopotamia
    Imperiul Persan
    China antică
    India antică
    Grecia antică
    Roma antică
    Dacia
    Maya
    Inca
    Imperiul aztec

      Current date/time is Fri Aug 18, 2017 3:37 pm